“Mama l-a părăsit pe tata de șaptesprezece ori, și niciunul dintre noi nu a crezut că ura o să concureze cu dragostea în sufrageria noastră. Când a plecat definitiv, am așteptat-o, ca de obicei, în salon, cu farfuriile chinezești goale în față, dar ușa nu s-a mai deschis la șase, nici la opt, nici la nouă jumătate, nimeni nu venea acasă, stomacurile noastre se revoltau deja simfonic și n-am știut ce e de făcut.
De obicei, își arunca într-un geamantan din piele de crocodil trei rochii, una pentru dimineață, una pentru amiază și una pentru serate, își lua haina pe un umăr și hârtiile la care lucra și se întorcea după trei zile, întotdeauna după trei zile, cu pielea mai luminoasă și cu colțurile buzelor alcătuind o linie dreaptă de plutire care se mai preschimba, apoi, într-un zâmbet.
Nu am știut toată copilăria unde se ducea și ce făcea, am aflat abia după ce a dispărut că asta era pactul ei ocult cu cu arta și răgazul pe care și-l îngăduia de la căsnicie pentru a păcăli platfusul intelectual.
În ianuarie 1997, am ieșit pe terasa apartamentului nostru din Belleville, ninsese peste toată curtea și vecinii deszăpezeau de zor parcările, aerul rece îmi făcea sângele să palpite și buzele să se înfioare. Clemenceau dormea încă, i-am învelit spatele dezgolit și m-am plimbat prin casă. Era pustie. Tata nu apucase să frunzărească încă nici ziarele din ziua precedentă. Dormitorul gol le păstrase căldura. O dâră de parfum care îți tăia respirația încă de la intrare – mama se scălda, la propriu, în Mitsouko, și din cauza asta, camera lor era mereu impregnată în aroma amară, înțepătoare, pe care opt ani mai târziu o regăseam în gustul de spermă.
În fața oglinzii mi-am lepădat cămașa de noapte. Mama nu avea sâni, nici eu nu o să am sâni. Viața e nedreaptă. Dacă aveam sâni aș fi avut și o inimă mai mică, gândesc acum, când vântul înghețat se sparge de fiorduri, și bărbații pe care i-am dospit în iluziile mele nu ar fi încăput într-un piept atât de generos la exterior.”
[Untitled, work in progress, 2012, Bruxelles - București]
Original images by Cătălin Olteanu
Skirt Christian Dior
Desigur, mă refer la acei 99% din oameni. Mai sunt şi oamenii normali la cap, care te admiră şi dacă ai pus piedică la băieţi în Control la 5 dimineata pentru că aşa ai găsit tu de cuviinţă să te distrezi.
