“Vine mai, luna asta care m-a făcut mereu să mă simt sleit de sentimente, să văd lumea în cel mai oribil roz, în cel mai vulgar negru și în cele mai ciudate creații ale ei. Poate sunt doar povești de demult, eu le văd și acum cum înfloresc din întuneric însă. Mă simt febril, intoxicat de fericirea altora, mă simt neînduplecat și avid de ploi și tunete, străfulgerat de idei, însuflețit de chemări, ros de neliniști, cutremurat de aluzii, străbatut de arome și gusturi improprii, sugrumat de căldura acestui aer irespirabil, subjugat de tine…tot de tine; mereu, și nesincer și fără curaj.

Un buchet de foame. Îmi aprind ochii ca să văd mai curat în noaptea electrică, să-mi anin brațele și somnul de crengile viselor, de ramurile norilor, să-mi scutur fruntea de neliniști deasupra apelor la fel ca cireșul care-și răspândește neștirea de petale asupra iubirilor care îmbracă necontenit drumurile și aleile.

Vine mai, luna care m-a făcut întotdeauna să mă simt lipsit de sentimente; încărcat de patimi pictate în cele mai neasemuite pasteluri, și nu mă mir ca timpul nu m-a lăsat să văd lumea altfel  decât în cele mai ciudate, mai suprarealiste culori ale sufletului omenesc. Sunt un astenic incorigibil.”

Fragment revizuit, 2012, Bruxelles – București, originalul din 2006

Foto: Florin Panaitescu

Eu am scris, am scris dintotdeauna, si am gasit ca scrisul e singurul lucru care inobileaza mizeria, asa cum un cunoscut regizor spune in ziua de azi, am gasit ca numele unei fete pe care un el de demult a iubit-o imi va fi personaj de roman, am gasit ca de la o istorie personala sumbra si poate mundana poti tese o intreaga lume. Scrisul e bun, inutilitatea se ineaca in faşă, eu ma simt mai libera. Nu ma pot abtine sa nu prelucrez orice informatie. Pe mine daca ma inspira si un gandac, pot sa scriu despre el.

Filed under: modern words of wisdom, outfits ]]> http://rufflesforbreakfast.ro/2012/05/09/daca-nu-ti-place-ce-scriu-nu-te-pacali-ca-iti-place-inima-mea/feed/ 0 Cosmic Audrey Ioana Cristina Casapu IMG_0073 IMG_0069 http://rufflesforbreakfast.ro/2012/05/06/frumusetea-e-o-pasare-rara-uratenia-e-o-pasare-maiastra/ http://rufflesforbreakfast.ro/2012/05/06/frumusetea-e-o-pasare-rara-uratenia-e-o-pasare-maiastra/#comments Sun, 06 May 2012 21:26:05 +0000 Cosmic Audrey http://rufflesforbreakfast.ro/?p=3275 ]]>

Eu m-am născut rățușca cea urâtă, și vreme de șaisprezece ani, tot așa am continuat să fiu. Știți cum e, în școală ești un nimeni, și atunci, chiar nimeni nu catadicsește să-ți arunce un cuvânt. Dar privirile, privirile sunt neîndurătoare. Mai tăioase decât cuvintele, mai reci decât sloiurile de gheață la Marea Nordului, toamna. Eu am încercat să merg cu turma, dar turma mi-a rămas mică, a rămas înapoi, până când a devenit doar un contur, doar un punctuleț precum cele pe care și le făcea Twiggy cu tușul sub ochi.

Eu am încercat să îmi rujez buzele, să port roșu, am încercat să ascult muzica generației mele, Kiss FM, Radio ZU, am încercat să port discuții despre flori, fete și băieți, uneori chiar despre modă, frumusețe și tendințe. M-am străduit din răsputeri chiar să zâmbesc când toată lumea o făcea și să adopt expresii de vocabular elitist pe care unii oameni le rumegau cum rumegi ceapa rămasă prin dinți de la un sandviș vegetal. Am încercat să fiu plăcută, admirată, nu am mâncat uneori de emoție și am băut ce beau și alții, doar de dragul de a fi îndrăgită. Eu nu am reușit să mă integrez și nici nu cred că mi-a fost dat să perseverez pe scara bunăstării sociale, așa cum ne e dată ea astăzi, cel puțin.

Până la urmă, eu n-am mai încercat să fiu altcineva. Pentru că de la frumos te poți întoarce numai la urât, veșted și scorojit, cu toate intervențiile terapeutice de ultimă generație, însă de la urât te poți cățăra, ca viermele, numai spre frumos. Din beznă nu poți urca decât spre lumină. E o lumină plăcută și nu are nimic de-a face cu încrâncenarea de a dori să ai, să iei, să ții sau să subziști. Cu traiul din tipare sau cu năzuințele de carton, cu bronzul de salon, cu cărțile citite pentru că-s la modă, cu hainele îmbrăcate pentru că zice ELLE, cu teribilismul neo-adolescentin, cu contractele de iubire prestabilită.

Dar sunt vanitoasă. Abia aștept să împlinesc 30 de ani, lumea spune că e singura vârstă la care femeile sunt cu adevărat frumoase.

Pantaloni thanks to TINA R, de găsit aici

Jacheta River Island

Pantofi Nine West

Pene de la un domn din Piața Romană

Multe mulțumiri Alex Stan pentru foto

Dar eu sunt un om împrăștiat: mănânc înghețată pe stradă și în cea mai mare parte a cazurilor dau pe mine, îmi place mai mult muzica veche decât muzica nouă, uneori șterg podeaua din baie cu hainele lepădate înainte să fac duș și mă împiedic suficient de des încât să păstrez câte o vânătaie strategică tot timpul anului.

Poze de Cătălin Olteanu, ianuarie 2012, pisica aparține fotografului, vestimentația aparține H&M

Filed under: modern words of wisdom ]]> http://rufflesforbreakfast.ro/2012/05/04/totul-e-la-locul-lui-cand-dragostea-adevarata-asteapta/feed/ 0 Cosmic Audrey 35435435 76ir5tvuk eweee o-matic drecjy6 adsadsd 45435 http://rufflesforbreakfast.ro/2012/05/03/my-fingertips-are-coding-the-measurements-of-the-sun-and-of-loss-the-taste-of-flowers-in-my-throat/ http://rufflesforbreakfast.ro/2012/05/03/my-fingertips-are-coding-the-measurements-of-the-sun-and-of-loss-the-taste-of-flowers-in-my-throat/#comments Thu, 03 May 2012 21:19:09 +0000 Cosmic Audrey http://rufflesforbreakfast.ro/?p=3253 ]]>

Oamenii or să-ți spună cam orice ca să îți intre în grații, casă, portmoneu, chiloți. Aceștia o fac cel mai direct și lipsit de orice subtilități. Mai sunt cei care deapănă arta intratului pe sub piele, și uneori nici cel mai bun săpun din lume frecat insistent peste un peeling cu sîmburi nu va fi suficient ca să dreagă borșul de după. Puțini cei care se pricep să îți intre în stomac, dar nu mai puțini decât cei care izbutesc să ți se insinueze în gânduri dimineața, la prânz și la gustarea de la ora patru. În final, cel mai greu e cu cei care îți intră în obișnuință. Care țin loc de mic dejun, masă și ronțăială în tramvai, dar  și de cină. Care îți schimbă măsura la pantaloni, desimea părului, cutele feței și frecvența grimaselor mulțumite. Și musai de asta e bine să te ferești de ei ca de dracu’.

Rochie ZAZA BOUTIQUE SS2012

Poze de Mihaela Pascu 

“Tatăl meu nu are nume. Am găsit o fotografie cu el din 1985, data este înscrisă de către mama pe spatele îngălbenit al cartonului, 13 aprilie, Medgidia, pe un câmp, zâmbește în alb negru granulat, părul îi zboară peste frunte, trebuie să fi fost cald atunci, și un vânt îmbietor de primăvară. În spate trec trenurile, s-a dat jos din tren și a alergat acolo, în pustiul acela scăldat în lumină și-n miros de verdeață.

Mama purtase prima rochie din viața ei în anul acela, un sarafan albastru cu umerii încrețiți, și prima pereche de pantofi cu tocuri, era anul în care își scrisese lucrarea de diplomă, ieșise din facultate cu un surâs neînceput, cu ochii mari, și el o așteptase acolo, pe scări la Universitate, îi aprinsese o țigară ca să îi treacă emoția și ea îl privise lung, cum privești un om pe care crezi că îl cunoști de mult timp, deși nu v-ați mai întâlnit niciodată. Apoi plecaseră spre Constanța cu un personal care le dăduse suficient răgaz să se fotografieze în toate gările și pe toate șinele. Era după-amiază, mirosea a vară, mama a făcut acea fotografie pe care am descoperit-o, șaisprezece ani mai târziu, în sertarul pe care nici Dara, nici nimeni nu îl golise, nici după ce vânduseră mobilele. Mama purta o cunună din flori de salcâm, obrajii ei albi străluceau ca pulberea de stele când a atins apa cu tălpile. Nouă luni și zece zile mai târziu m-am născut eu, Clemenceau Alexandre G., 37 de ani, necăsătorit, greutatea 88 kg, înălțimea 188 cm, semnalmente păr șaten închis, ochi albaștri, o cicatrice sub ochiul stâng, homosexual, fumător, curator în Montmartre.”

[Textul face parte dintr-o lucrare în curs de finalizare, începută în 2012 și scrisă în Bruxelles și București]

[Pantalonii sunt albi, din bumbac gros, cu cele mai frumoase buzunare cu fermoar din lume, arată grungy chic și se găsesc la Tina R, în noua colecție]

*Thanks Mihaela Pascu for the pictures, thanks people from balconies for watching…

Filed under: modern words of wisdom ]]> http://rufflesforbreakfast.ro/2012/05/01/asociatia-proprietarilor-din-calea-victoriei-nr-155-apreciaza-asta/feed/ 1 Cosmic Audrey IMG_0046 IMG_0043 IMG_0041 IMG_0040 IMG_0044 IMG_0023 IMG_0028 http://rufflesforbreakfast.ro/2012/04/26/nemultumitului-i-se-ia-darul-indragostitului-i-se-ia-dorul/ http://rufflesforbreakfast.ro/2012/04/26/nemultumitului-i-se-ia-darul-indragostitului-i-se-ia-dorul/#comments Thu, 26 Apr 2012 17:36:14 +0000 Cosmic Audrey http://rufflesforbreakfast.ro/?p=3231 ]]>

“Mama l-a părăsit pe tata de șaptesprezece ori, și niciunul dintre noi nu a crezut că ura o să concureze cu dragostea în sufrageria noastră. Când a plecat definitiv, am așteptat-o, ca de obicei, în salon, cu farfuriile chinezești goale în față, dar ușa nu s-a mai deschis la șase, nici la opt, nici la nouă jumătate, nimeni nu venea acasă, stomacurile noastre se revoltau deja simfonic și n-am știut ce e de făcut.

De obicei, își arunca într-un geamantan din piele de crocodil trei rochii, una pentru dimineață, una pentru amiază și una pentru serate, își lua haina pe un umăr și hârtiile la care lucra și se întorcea după trei zile, întotdeauna după trei zile, cu pielea mai luminoasă și cu colțurile buzelor alcătuind o linie dreaptă de plutire care se mai preschimba, apoi, într-un zâmbet.

Nu am știut toată copilăria unde se ducea și ce făcea, am aflat abia după ce a dispărut că asta era pactul ei ocult cu cu arta și răgazul pe care și-l îngăduia de la căsnicie pentru a păcăli platfusul intelectual.

În ianuarie 1997, am ieșit pe terasa apartamentului nostru din Belleville, ninsese peste toată curtea și vecinii deszăpezeau de zor parcările, aerul rece îmi făcea sângele să palpite și buzele să se înfioare. Clemenceau dormea încă, i-am învelit spatele dezgolit și m-am plimbat prin casă. Era pustie. Tata nu apucase să frunzărească încă nici ziarele din ziua precedentă. Dormitorul gol le păstrase căldura. O dâră de parfum care îți tăia respirația încă de la intrare – mama se scălda, la propriu, în Mitsouko, și din cauza asta, camera lor era mereu impregnată în aroma amară, înțepătoare, pe care opt ani mai târziu o regăseam în gustul de spermă.

În fața oglinzii mi-am lepădat cămașa de noapte. Mama nu avea sâni, nici eu nu o să am sâni. Viața e nedreaptă. Dacă aveam sâni aș fi avut și o inimă mai mică, gândesc acum, când vântul înghețat se sparge de fiorduri, și bărbații pe care i-am dospit în iluziile mele nu ar fi încăput într-un piept atât de generos la exterior.”

[Untitled, work in progress, 2012, Bruxelles - București]

Original images by Cătălin Olteanu
Skirt Christian Dior

“Am iubit, cu podul palmelor, cu dosul genunchilor și cu vârful limbii, o fată palidă cu pielea tulbure ca spuma zilelor, uneori îmi venea să o alint Chloe din motivul ăsta; ea nu se supăra ci mă privea docilă ca un vițel de lapte. Vorbea englezește cu un accent stricat și când am mers cu trenul nu își mai dezlipea nasul de geam, ca un copil.

Când mă așez seara la masă o văd mișcându-și ca prin vis mâinile subțiri de cealaltă parte a sufrageriei, cântându-mi; atunci închid ochii și-mi aprind o galeză blondă și mă străduiesc să-i reconstitui umerii și scobitura claviculei, așa cum proiectam cândva diapozitivele Cinemafilm pe un perete.

Karin

În lumina crudă a dimineții o văd în spatele meu, în oglindă, mă bărbieresc și e acolo, mă privește tern și curios, ca ultima oară când ne-am întâlnit pe un peron, are două cicatrici pe sânul stâng, pielea albă

Karin

Îi strâng pulpele între degete, îmi zâmbește, un șir de dinți trași în mătase de bumbac, apăs pe declanșator, ea râde zgomotos în mulțime, nu mai aleargă spre mine ci dinspre mine, mulțimea o înghite, doar acasă e numai a mea, eu nu sunt de salon, sunt de budoar, Sorescu are dreptate, nu sunt făcut să mă vărs ca ea într-o sală plină de clefăituri și bătăi din palme

Karin

Mi se încleiază gura și scuip, dincolo de masă sunt notițele nevesti-mii, a plecat iar, doar cu rochiile și cu cărțile; sub foaie scrie Astăzi am tăiat rochia cu dungi de zăbrele de la tine, am tăiat-o pe față și am despicat un fir al destinului, sting țigara în hârtie, miroase a Karin, miroase a Kärlek, umbrele li se amestecă, gusturile li se amesteca, am iubit, pe mulți bani, o fată pe nume K., pe multe patimi, o femeie pe nume K. Am lăsat-o pe Karin în gara în care ne-am cunoscut, în haina ei albastră, arăta ca un vițel și asta o făcea dezgustătoare.  Kärlek mi-a ars hârtiile și a plecat la maică-sa,  Kärlek m-a blestemat,  Kärlek și-a răzuit numele de pe inelar.”

[Untitled, work in progress, 2012, Bruxelles - București]

” – Sunteţi căsătoriţi?

 - Nu, dar e chiar mai rău decât atât. Dimineaţa ne certăm întotdeauna îngrozitor, de obicei începe de la papucii pe care îi aruncă prin casă, şi de la apa pe care ea o lasă în baie pentru că nu se şterge niciodată cu afurisitul ăla de prosop. La micul dejun îmi serveşte răbdări prăjite sau îmi varsă tigaia direct peste prohab, nu-i e frică de mine că o să mai plec, mă face gunoi de când am pozat-o şi-am arătat curul ei tuturor, inclusiv lui taică-meu.

Când fumez, mă întreabă de ce fumez, îmi aruncă ţigările începute şi pachetele neîncepute. Când fumează, umple baia de duhoare, stă cu cracii peste cadă şi se face că citeşte Proust în timp ce-i trage la măsea – aşa o fi văzut ea în vreun film, îmi imaginez.

Uneori vine lângă mine şi se gudură ca o felină, atunci îmi vine să-i rup cămaşa şi îi bag mâna în chiloţi dar nu mă lasă, mă pedepseşte că nu o părăsesc şi se duce să se uite la mizeria aia de maşină de scris pe care i-am cumpărat-o şi degeaba că n-a folosit-o niciodată.

Dimineaţa, după şapte ore de ceartă şi două de somn, mă trezesc plin de bale cu gura ei care încearcă să-mi învie erecţia, dar o dau la o parte şi mă întorc pe partea cealaltă înainte să apuce să sune ceasul pentru că ştiu că o să facă iar doar atâta cafea cât să-şi spele ea minţile şi o să plec înaintea ei ca să o las cu rufele necălcate.”

Filed under: modern words of wisdom, stories from the city/stories from the sea ]]> http://rufflesforbreakfast.ro/2012/04/23/semnatura-dumneavoastra-nu-mai-este-necesara/feed/ 0 Cosmic Audrey IMG_0102 http://rufflesforbreakfast.ro/2012/04/20/in-care-se-explica-imposibilitatea-de-a-se-concentra-asupra-unui-anumit-subiect-sau-unei-anumite-actiuni/ http://rufflesforbreakfast.ro/2012/04/20/in-care-se-explica-imposibilitatea-de-a-se-concentra-asupra-unui-anumit-subiect-sau-unei-anumite-actiuni/#comments Fri, 20 Apr 2012 22:42:29 +0000 Cosmic Audrey http://rufflesforbreakfast.ro/?p=3204 ]]> O fată mi-a cerut mascara în baia unui loc plin de fum. Reflexia ei, lângă reflexia mea, în oglinda stropită de apă și mâzgălită de cineva cu roșu, nu aducea a nimic către care aș fi vrut să îmi îndrept bunele intenții. I-am explicat că nu umblu cu lucruri din astea după mine și am început să-mi caut, precaută, bonul de garderobă, în timp ce privirea ei răscolea curios și nevoalat prin poșeta mea. M-am simțit atunci un pic datoare să îi fac inventarul plicului acela de piele albastră, nu mai mare decât două palme, dar înțesat de blistere:

Reține să păstrezi în geantă: pastile de cap, pastile de dormit, pastile de ADHD*, cea mai comună maladie și cea mai întîlnită scuză pentru eșec de la Awolnation, Control, cinci dimineața, București și Bruxelles încoace.

Photos Mihaela Pascu