Monthly Archives: January 2012

Jan31

Sex, dreams and denim jeans

Posted on by
Sex, dreams and denim jeans

If you live your twenties in bars, carrying sleeping pills in your bag next to gum and writing columns on roaring music, you always get to like bad boys. That’s me, you and a bunch of everyone we know.

Boys in the bands, photographers, artists with no soul, writers.
In their presence you become this version of a groupie desperately trying to hold it together while browsing their sentences for attention. You feel so ignored but somehow important, like a rockstar girlfriend or hangaround that is there because she’s definitely good looking and caught their eyes.

They fucking love the hunt, don’t they. Intangible girls, shy stupid giggly girls, girls with no heart and full of manners. Girls who are hard to get and hard to get in bed with.  Just too much attention in their direction and you’re off the map.
They’re the breed that makes you act looney – you and a load of other girls out there.


Ignorance makes them handsome, together with the jaded look with a cigarette stuck to the corner of their mouth and a trashed t shirt under a pennyblack sweater. You love their clothes, you’d do them on stage and then steal the outfit. You’d rather freeze your ass off in high heels and a leather dress than be caught red handed in something unflattering at 3 am.

You drink what they drink and never refuse a coffee.
You light another cigarette hoping this will hide the shaking.
These are the only guys you fall in love with. Because they are more sexy and more adventurous and you have to fight for them and you might get hurt which is thrilling and vicious. Except maybe if their voice turns pussy like on stage despite  how good the song may sound. Except definitely if the next best thing (aka bullshit) that comes out of their mouth screams high on speed or if their awesomeness aura is only made of dandruff.

My take on this – if there’s an explanation rooted in psychoanalysis you should  hunt it down for it and grab it from where it’s stuck cause being hooked exclusively on the wrong type of guys is so 1960s minus the heroin chic glamour.

L’AIR DU TEMPS series 2

photos Das Sasha ♥
location thanks to Papiota
Plase LIKE Ruffles for Breakfast

definitely

Jan30

Diavolul se îmbracă de la Kafka și citește Prada

Posted on by
Diavolul se îmbracă de la Kafka și citește Prada

 

Lucrurile astea mărunte precum apelurile în eter rămase fără răspuns, sentimentele prelinse de pe ecranul telefonului la ore târzii, rotocoalele de fum pe care îți place să-ți imaginezi că le vei face când pe saltea, lângă tine, va fi doar întinderea pielii lui sau ei, în care ți-ai scris dezlânat dorințele – toate lucrurile acestea au gravitatea uraganelor japoneze, tristețea elitistă a fetelor îmbrăcate în Rick Owens și ridicolul protestelor de la Universitate.

Desigur, Apocalipsa, Antichristul și Melancholia durează până în momentul în care răspunsul lor străveziu, verbalizat în pixeli, mai sec decât un pahar de vin deschis de anul trecut, îți face endorfinele sa baleteze cu grația hipopotamilor în noroi. Pentru fix 60 de secunde.

 

L’AIR DU TEMPS series 1

photos Das Sasha ♥
blouse Adelina Balut
location thanks to Papiota
Plase LIKE Ruffles for Breakfast

Jan29

O sa trăiesc rău dacă nu scriu și o să scriu prost dacă nu trăiesc

Posted on by
O sa trăiesc rău dacă nu scriu și o să scriu prost dacă nu trăiesc

“- Ari, oare se uită şi el la pagina mea cum mă uit eu la a lui?
- Eu cred că da.
Mi-era dor de vremurile bune. Ne distram pe cinste la 20 de ani. Ţigările erau ieftine, vara nu se termina în septembrie. Cu 10 lei puteam să ne cumpărăm un pachet de Kent şi două beri, pe Motoare. Oraşul, cluburile, plaja, mesele din Vamă la care şedeam şi pe care dansam. Bulinele de pe pantofii mei, părul roşu pe care mi-l tăiasem scurt. Aveam mereu alţi iubiţi, beam bere pe terasă şi întâlneam oameni noi aproape săptămânal. Aveam zeci de prieteni şi nu cunoşteam plictiseala. Nu îl cunoşteam nici pe Vlad încă, nici pe Dani, nici pe ceilalţi smulgători de inimi. Nu beam cafea, nu terminasem facultatea, nopţile erau dogoritoare şi parfumate cu tei. Şi aveam timp.

Ariana mă scosese la masă şi am profitat de răgaz ca să-mi vărs năduful.
- În toate filmele bune se suferă, ştii? Dar sunt aşa de bune că vrei să le iei de-a gata şi să crezi că tu ai putea fi unul dintre acele personaje. În toate filmele proaste, în schimb, totul merge ca la carte. Chiar nu cred ca există acel anume ca la carte, dar cu asta ne alimentăm, una după alta, vagile proiecţii. Da. În filmele proaste, totul este previzibil. Aşa că, mă crezi pe cuvânt când spun că mi-aş dori să trăiesc într-unul?
- Pentru ca să poţi să porţi ciorapi cu panglici pe stradă în miezul zilei în timp ce te duci calmă spre şcoală, stârnind toţi băieţii să îşi întoarcă capetele…
- Da, da! Iar ei să dospească câteva zile (care trec oricum ca fulgerul pe peliculă) sub plapuma lor, îmbibaţi în whiskey, neînţelegând ce se petrece şi mamele lor precaute să le măsoare temperatura cu mâinile. Şi să port în fiecare zi un alt pulover încântător cu dungi, numele meu să fie Zooey şi să am o coafură specifică anilor ’60…să dansez şi să cânt şi să mă îmbăt fără ca nimeni, realmente, nimeni, să se supere pentru o nimica toată ca asta, să îmi petrec 500 de zile scoţându-i rudele bogate din pepeni şi familia din minţi iubitului meu, şi un psihiatru cu început de calviţie să mă închidă un an de zile într-un sanatoriu de lux de unde să ies cu mintea limpede şi cu câteva sinapse lipsă.
- Da, da, ca în chestia aia… Girl, interrupted.
- Mă uimesc încă de efectul filmelor asupra mea. Mă deprim după fiecare poveste făcută să deprime, înghit în sec la finalul dramelor şi schimb canalul la deznodăminte fericite. Oi fi consumatorul perfect? Ari, crezi că am îmbătrânit?
- Cred că citeşti prea mult şi o să faci riduri.
Ăsta era felul ei onest şi neînmănuşat de a-mi servi dezaprobarea cu privire la comportamentul meu boem, în care cărţile, vinul şi plimbările ocupau primul loc. Ne-am urcat în maşină. Eram cel puţin beată şi începusem să cânt la ison cu casetofonul. Fără alcool am fi aceste figuri triste incapabile să rostească adevărul. Dar noi cântam în maşină împreună cu Anouk şi Amy Winehouse cu geamurile larg deschise şi am spus: “Pentru binele nostru, ne suntem de ajuns, aşa că, să nu ne mai vedem cu alţi oameni niciodată!”.”

Fragment revised, Deviații de Stereo, 2009
Photos summer ’11

Jan27

Fluturii nu mai au stomac când moliile nu mai au naftalină

Posted on by
Fluturii nu mai au stomac când moliile nu mai au naftalină

Aici toți oamenii vorbesc despre sentimente, resentimente, presentimente, adaugă treptat câte o consoană dură în fața celui mai volubil cuvânt din lume. Îi schimbă puțin câte puțin structura, îi rigidizează forma, îl prefac din fluture în omidă, ca și când ar turna zațul în cafea după ce s-a umplut cana.

Toți oamenii se învârt ca muștele bezmetice în jurul sentimentului, toată viața, nu există scăpare. Chiar dacă nimeni nu găsește pe nimeni, spune Buk în timp ce ele își smulg sprâncenele răzlețe și se rujează după ce și-au încălțat ciorapii cu bandă, iar ei și-au împrospătat respirația, clasorul de replici și au luat cămășile de la curățătorie. Trăim pentru sentimentul ăsta, spunem unii dintre noi în jumătatea de viață în care ne place să ne privim înțelepciunea înțepenită în oglinda celorlalți și să dăm sfaturi. Chiar și atunci când fugim de el ca de necuratul, oboseala asta se sfârșește și-ncepem să ducem dorul celor pe care nici nu i-am întâlnit.

Eu mă gândeam la Marni și pantaloni oranj neon când mi-a ieșit fluturele din stomac, își bătea aripile de toracele meu și a trebuit să înghit în sec și de sete, de parcă nu aș mai fi vrut niciodată să sărut pe cineva pe nepusă masă.

Photos Martha Sarah

Jan25

La pomul lăudat să nu te uiți cu inima frântă

Posted on by
La pomul lăudat să nu te uiți cu inima frântă

Despre plante, am citit demult ca, atunci cand le smulgi, trupul lor imbibat de seve scoate tipete sfasietoare, ce nu pot fi citite decat cartografic.

Despre oameni, am citit de curand ca, atunci cand se despart, durerea este atat de insuportabila pentru ca sinapsele formate pe de-a intregul indragostirii, trairii si descompunerii relatiei se rup.

Spre deosebire de plante, oamenii nu si-au invins primitivismul de a tipa, a rage, a se tavali pe podele si a-si sugruma consortii. Ei zbiara din toti rarunchii, plang cu inflacarare si jelesc fiecare clipa a actului incheiat. Cand reusesc sa duca supliciul si sa-l inchida adanc in sine, purtandu-l cu discretie, incep sa-si simta inima, pompand ca o valva uriasa, durerea prin toate arterele, paralizand umeri, degete si maxilare. Trupul imbibat astfel de agonii emite tipete sfasietoare, ce pot fi citite cardiografic, sub forma atacurilor de cord.

***

Astazi, ninsoarea a culcat la pamant un brad de doisprezece metri din gradina mea. M-a induiosat acel trunchi agonic, pravalit peste pamantul inca reavan, acoperindu-se incet de zapada, intr-un fel ce mi-amintea de tarana ce se azvarle peste sicriu in filmele americane. Sotia lui a ramas teapana, alaturi, cu crengile albe si grele. Vantul o smucea din toate partile, iar ea nu se impotrivea vertijului, nici dinauntru, nici dinafara. Mi-am imaginat ca isi plange mortul si am sperat ca pana dimineata crivatul sa ii franga picioarele, pentru ca nu ii doresc un veac de singuratate.

T shirt from Kling

Revised fragment from Deviații de Stereo, 2010

Jan23

Noi

Posted on by
Noi

“Noi

 

Sunt șosete cu degete, pensule pufoase, mănuși cu dungi, Amaretto, chibrituri lungi, Coldplay, ghete galbene cu șireturi gri, cerneală pe degete, pălării, cizme roșii de cauciuc. Rujul grena, mahmureala din zori, cireșele, trenurile vechi. Podul Mincinoșilor; zgomotul de tocuri pe asfalt. Otrava de dimineață. Snow patrol, Polaroidul, acadeaua Starbucks de portocale, mascara. Explosions in the sky – The only moment we were alone. Etichetele noi, hainele proaspete, sacoșele de hârtie, funinginea, degetele subțiri. Acoperișuri, gustul de aspirină, minimalismul, pereții albi și goi. Ferestrele înalte, canapelele bej, fierul forjat, lampa albă de la Ikea. Zăpada în palme, The Beatles, The Cure, The Clash. Culoarea somonului. Somonul. Rochia, orice rochie care nu alterează liniile fine, creioanele de ciocolată, mănușile de box, dantela, cerceii Carla Szabo. Ciorapii trei sferturi, desenul cu dermatograf, săpunul colorat, Milan Kundera, peștii roșii. Dimineţile în patul meu portocaliu. Ploaia de primăvară. Pardesie cenușii, umbrele telescopice, miros de guașe și tempera. Central Park, ora 11 cu o cafea mare în mână, frunzele uscate sub tălpi, semafoarele, Great expectations, mirosul de mare de după plajă, mirosul de ojă, telefonul cu disc. Pielea albă, pantofii de lac. Muzică din Cărturești, muzică din filme, muzică din imaginație. Țigările cu filtru galben închis (așa cum trebuie să aibă toate țigările), banca albastră din Cişmigiu, cărțile ale căror nume nu le mai știu, câmpurile goale, cărțile poștale, inelele cu pietre mari, cerceii libelulă, lalelele. Cremă de față cu zahăr brun; filmele alb negru, gleznele subțiri, casele cu sobă, lumina de toamnă târzie la Breaza, toate țările friguroase care au dig. Șampanie, clătite brașovene, leagăn, ceștile albe, omuleți cu cap de ghem, piciorușele motanului nostru, Sinatra, cafenelele din aeroport, trenul spre mare, mirosul de iarnă, Tom Waits. Air.

El e case albe, poduri de piatră, trupa de teatru, poveşti din copilărie. Vama Veche în iunie, flori de cireş, petale spulberate pe geamurile maşinilor. Colecţia Cotidianul, Trainspotting, Underworld, Irvine Welsh şi Wes Anderson. Concerte, muzică, film, lecturi suplimentare din altă viaţă. “Dragostea durează trei ani”, terasa La Motoare, parcul Grădina Icoanei toamna, Jonathan Safran Foer. Berea nefiltrată, barurile irlandeze, mâncarea mamei. Ordinea şi curăţenia. Bunici şi părinţi cuminţi la malul Dunării. “Magicianul”, Natalie Portman, cafeaua cu trei pliculeţe de zahăr brun. Negru, cenușiu, albastru, alb, Alfie, Mick Jagger

Ne iubim dimineaţa, când prin draperiile albastre din camera lui nu răzbate decât lumina fadă a zorilor. Ne iubim după-amiaza, când mirosul de clătite cu smântână ajunge din bucătărie până în dormitor, pe o tăviţă de lemn vopsită-n mov. Ne iubim iernile şi primăverile, când ne-amintim că ne-am cunoscut sub zăpezi şi sub vânt şi sub ploaie în luna lui Marte.”

Photos thanks to Florin Panaitescu

Super slim jeans & Boots & Sweater from H&M
Fur from Fake
Necklace from Tivoli, Italy

“Noi” is a sketch I first published here
It was later included in Deviații de Stereo, novel unpublished